Top 3 Destinații de Vacanță – Jungle & Păduri Tropicale

Te-ai săturat de orașele mari, de drumurile pavate, de trafic și de mulțimi? A devenit jungla de asfalt prea mult pentru tine în ultima perioadă? Ia o pauză și fugi din acest haos în jungla reală! Află aici mai multe despre câteva dintre cele mai potrivite destinații pentru o aventură în cele mai fascinante jungle și păduri tropicale ale lumii.

1. Madagascar

Lemuri

Madagascar așteaptă iubitorii de natură cu pădurile sale maiestuoase din regiunile umede, de câmpie. Localizate pe coasta de est a Insulei Madagascar, aceste păduri sunt incluse în lista celor mai remarcabile eco-regiuni („Global 200”). Păduri dense, veșnic verzi, se regăsesc peste tot în zona de câmpie, majoritatea speciilor întâlnite fiind specii endemice, a căror foliaj depășește 30 de metri.

Fauna fascinantă este motivul principal pentru care trebuie să alegi această destinație. Madagascar este casa unor specii pe care nu le vei întâlni niciunde în lume. Cele 15 specii și subspecii de lemur sunt, cu siguranță, reprezentative pentru acestă regiune, în timp ce alte animale interesante pot fi observate de asemenea aici, precum reptilele, amfibienii și rozătoarele, mai multe specii de liliac, câteva specii rare (mangusta cu coadă maro, „newtonia” cu coadă roșie) și mai mult de 100 de specii endemice de pești de apă dulce.

Vezi rezervațiile naturale și parcurile naționale: Rezervația Naturală Andasibe, Parcul Național Ranomafana, Parcul Național Masoala, Rezervația Tsingy de Bemaraha și multe altele. Caută informații despre perioadele exacte în care poți vizita aceste rezervații sau altele și rezervă un tur al faunei sălbatice pentru a te bucura de minunile naturii de acolo.

2. Borneo

Pădurea tropicală Borneo

La vârsta de 140 de milioade de ani, pădurea tropicală Borneo este una dintre cele mai vechi din lume. 15 000 de specii de plante cu flori, 3 000 de specii de arbori, 221 de specii de mamifere terestre, 420 de specii de păsări rezidente și 440 de specii de pești de apă dulce pot fi găsite în ecosistemul bornean. Principalele puncte de interes de acolo sunt urangutanul de Borneo (specie pe cale de dispariție). Alte specii rezidente fascinante sunt elefantul de Borneo, rinocerii de Sumatra de Est, leopardul pătat de Borneo, diverse specii de zibetă și liliacul de fructe dayak.

Printre cele mai bune locuri de vizitat pentru o incursiune în fauna sălbatică și mediul înconjurător specific Borneo se află Zona de Conservare Valea Danum, Rezervația de Animale Sălbatice Tabin și zona râului Kinabatangan (poți observa foarte bine zona dintr-o barcă, plutind de-a lungul râului).

3. Costa Rica

Maimuța-veveriță

Fiind una dintre cele mai diverse biologic regiuni de pe planetă, Costa Rica atrage mulți iubitori ai naturii care își doresc să observe de aproape numeroasele specii colorate. Această țară conține, de fapt, 5% din întreaga biodiversitate a lumii.

Vedetele parcurilor naționale sunt cele 5 specii de maimuțe specifice Costa Rica (capucinul cu cap alb, maimuța urlătoare, Maimuţa-păianjen-cu-mâini-negre a lui Geoffrey (specie pe cale de dispariție) și maimuța-veveriță central americană. Felinele mari și tapirii sunt specii care se găsesc și ele pe teritoriul țării, fiind cu siguranță una dintre cele mai fascinante fracțiuni din fauna specifică. Leneșii cu două sau trei degete, cele 840 de specii de păsări (printre cele mai interesante aflându-se pasărea quetzal splendid, papagalul ara stacojiu, pasărea clopot, pasărea umbrelă cu bărbia lungă) și variatele reptile (inclusiv reptila care aleargă cel mai repede din lume, iguana cu coadă țepoasă) și amfibieni, o abundență de pomi fructiferi și restul florei fabuloase, toți sunt rezidenți ai parcurilor și rezervațiilor naturale din Costa Rica.

Găsește acum hoteluri disponibile în Costa Rica!

Vizitează Parcul Național Corcovado, Parcul Național Tortuguero, Rezervația Naturală Monteverde, Parcul Național Cahuita, Parcul Național Chirripo, Cocos Island, Manuel Antonio și altele.

Alte destinații perfecte pentru a observa fauna sălbatică și pentru a încerca drumeții în care să descoperi incredibila bio-diversitate a lumii sunt Gabon (Parcul Național Ivindo, Parcul Național Loango și Parcul Național Lopé), Suriname (Parcul Național Peperpot, Parcul Național Brownsber, Rezervația Naturală Galibi), Panama (Parcurile Naționale Soberania, Altos de Campana și Coiba) și Brazilia (Parque Nacional da Lagoa do Peixe, Reserva da Biosfera da Mata Atlântica)

Vezi detalii despre toate aceste destinații și planifică-ți vacanța în junglă! Caută bilete de avion către destinația ta pe TripEconomy și găsește un loc de cazare în lista noastră completă de hoteluri din țara spre care mergi. Bucură-te de o călătorie perfectă!